Wednesday, June 28, 2017

Legenda Plajei Rocha - Portuguese story in Romanian language



Legenda Plajei Rocha


            Povestea spune că demult, acum mult timp, nimeni nu-şi aminteşte când, a venit pe coasta algarviană o frumoasă sirenă. Era foarte obosită şi s-a hotărât să se odihnească pe stâncile pe care le-a găsit de-a lungul coastei şi a adormit…
            Când a deschis ochii, a văzut că cineva o privea şi s-a speriat!!!
            Cel care se uita la ea era un pescar care încercă să o liniştească:
-          Nu te speria frumoasă sirenă! Nu-ti fac niciun rău!a spus pescarul. Mă uitam la tine şî m-am îndrăgostit…Eşti ce mai frumoasă fiinţă pe care am văzut-o vreodată! Eu sunt un pescar şi fiu al Mării, nu mai sta aici, mărită-te cu mine şi vom trăi fericiţi pentru totdeauna pe coastă.
Înainte ca sirena să poată răspunde, a auzit un strigăt din vârful unei stânci. Era un fermier care o privea şi el pe sirenă.
-          Frumoasă sirenă! a spus fermierul, nu accepta propunerea pescarului, eu sunt fermier şi fiu al Pământului şi m-am îndrăgostit şi eu de tine…marita-te cu mine şi vom trăi fericiţi la poalele munţilor.
Sirena era confuză şi nu ştia ce să spună.
-          Nu-l asculta sirenă! a spus pescarul, îţi voi aduce tot ce-i mai frumos de pe Mare doar pentru tine!Vei avea cele mai frumoase scoici şi cei mai frumoşi corali, perle şi toţi peştii minunaţi care ni-i va da Marea.
-          Nu face această greşeală sirenă! a spus fermierul, îţi voi aduce fructele copacilor, cele mai dulci, toate florile pe care le voi găsi în cale şi toate bogăţiile care ni le va da Pământul!
Sirena a trebuit să privească când la unul, când la celălalt fără a putea să hotărască, iar ei au continuat să se certe, enumerând bogăţiile Pământului şi ale Mării care sunt atât de multe că nu le poţi număra.
Zile, luni şi ani au trecut şi lista nu avea sfârşit. De-a lungul timpului sirena a devenit un nisip subţire care umple toate plajele Rocha şi continua să le umple până în zilele noastre, indecisă în a alege între Pământ şi Mare.

Legenda Serra de Monique - Portuguese story in Romanian language



De secole, multi oameni au locuit în Algarve, dar arabii au fost cei mai influenţi şi au caracterizat regiunea. Timp de 500 de ani – din sec. al VIII- lea până în sec. al XIII-lea, ei au lăsat semnele de circulaţie şi un patrimoniu cultural, social şi economic. Trecerea maurilor prin sudul ţării, a lăsat, prin urmare, multe alte mărturii, inclusiv numele oraşelor şi arhitectura caselor, în special acoperişul teraselor, forma cubică a clădirilor, decoraţiunile albe ale faţadelor şi ornamentele coşurilor de fum. Morile de apă, tehnicile agricole, uneltele de pescuit au trecut din generaţie în generaţie şi încântătoarele legende maure pe care strămoşii le povestesc sunt dovezi ale trecerii arabilor, care mai pot fi încă observate.

Legenda Serra de Monique

           
            Lăsarea serii a început şi odată cu ea arşiţa din timpul zilei s-a mai atenuat. Pământul era încă fierbinte şi apa caldă. Nici măcar o pală de vânt nu sulfa. În Sierra domnea tăcerea.
            Antonio, un tânăr pescar care suferise un naufragiu, mergea la întâmplare. Privea pierdut linia orizontului şi visa cu ochii deschişi la lucruri fantastice si confuze. Deodată, s-a oprit; însă nu frica l-a făcut să se oprească ci o frumoasă arătare. După o stâncă, o tânără fată îmbrăcată toată în alb contempla peisajul. Ei au stat nemişcaţi pentru câteva secunde dar tânăra a simţit că este urmărită şi s-a întors. Avea faţa descoperită şi era foarte frumoasă. Ea a dat un strigăt şi şi-a acoperit faţa într-o mişcare rapidă. Apoi a spus:
-          Vino aici! Vreau să te văd mai bine.
Băiatul s-a apropiat şi a privit-o fascinaţie, întrebând-o:
-          Poţi să-ţi descoperi faţa?
Ea a raspuns cu voce înceată:
-          Nu astăzi.Tu vei veni aici mai des şi atunci…Eu voi face ce mi-ai cerut.
El a zâmbit la ea şi a întrebat:
-          Eşti una dintre maurii care au reuşit să trăiască aici ascunzându-se?
Tânăra a răspuns indirect:
-          Tatăl meu a avut un palat acolo jos…Aveam petreceri aşa frumoase! Erau trubaduri care cântau….şi eu….eu cântam la liră…
-          Şi de ce nu mai cânţi acum?
-          Câteodată….când sunt tristă…
-          Dar unde locuieşti?
-          Locuiesc aici sub stânca aceasta.
-          Sub pâmânt?
-          Da. De ce esti aşa mirat?
-          Nu ai lumină!
-          Asta crezi tu!
-          Dar unde este vechiul palat?
-          Oamenii tăi l-au darâmat!
-          Oamenii mei?
-          Da….oamenii tai!
-          Dar…Eu n-am ştiut niciodată…nu era niciun palat aici!
-          Cel mai frumos din aceste ţinuturi!
-          Şi tu ai locuit în palat?
-          Da…până au venit soldaţii regelui tau.
-          Soldaţii? Dar regele meu…nici nu a fost aici!
-          Ba da! L-am văzut, mândru, pe armăsarul său negru!
-          Îi ştii numele?
-          Am auzit cum îl strigau Afonso.
Antonio şi-a dus mâinile la faţă ca şi cum ar fi vrut să se asigure că nu era un vis, apoi s-a întors s-o privească pe frumoasa fată. Pe chipul tânărului pescar era o oarecare paloare. A întrebat cu oarecare teamă:
-          Ştii cumva… dacă acest rege creştin …era Afonso al treilea?
-          El era!
-          Deoarece acel rege a murit cu mult înainte să mă nasc eu! Cum l-ai văzut daca tu pari a fi de vârsta mea?
Tânăra fată maură a tăcut pentru un moment. Părea jenată.
Băiatul a adăugat:
-          Cred că te înşeli.
-          Poate. Nu te mai gândi la asta. Uite, se face întuneric. Mergi în sat, dar nu uita să vii aici de mai multe ori!
Băiatul, cumva perplex, n-a răspuns imediat. Ea i-a spus, în timp ce mergea către stânca din apropiere:
-          Să nu spui nimănui despre întâlnirea noastră!
El a zâmbit.
Ea a dispărut în spatele stâncii. Antonio a înconjurat stânca - dar nici măcar o urmă nu a descoperit. A coborât gânditor în Sierra. Ajuns acasă, era deja întuneric. Nu a mâncat şi nici nu a dormit. Văzându-l aşa, mama sa a încercat să afle ce se întâmplă, dar Antonio a rămas tăcut şi nu a plecat nici măcar la pescuit. Urca pe Serra de Monique în fiecare seară la asfinţitul soarelui şi se întorcea acasă noaptea târziu.
Camarazii săi i-au observant absenţa şi au venit acasă la el dar mama lui Antonio nu ştia nimic doar plângea. Aceştia i-au promis că în următoarea zi doi dintre pescari îl vor urmări pe Antonio să vadă dacă pot să-i descopere secretul. Şi cum au promis, aşa au şi făcut.
            În timp ce Antonio urca pe munte grăbit să se apropie de cea care îi umpluse viaţa, nu a ştiut că era urmărit îndeaproape de doi camarazi. Până să ajungă la înfricoşătoarea stâncă de după care ieşea fata maură, Antonio a strigat-o:
-          Zuleima!
Camarazii s-au ascuns. Numele strigat era al unei femei şi era nume de maur!
Abia ce s-au gândit la asta că li s-au căscat ochii. O femeie foarte frumoasă, cu faţa descoperită şi împodobită cu o manta alba ce-i atârna de pe cap, a ieşit din spatele stâncii unde se opriese pescarul.
Antonio a încercat să o îmbrăţişeze dar ea l-a oprit:
-          Aşteaptă Antonio! Nu este încă timpul să vii cu mine în palatul meu de sub Pământ. Poate mâine. Înainte de asta, vreau să-mi aduci o bucăţică de pământ din locul de unde este casa ta. Odată a existat o moschee acolo.
El a rămas uimit:
-          Cum ştii asta?
-          Pentru că am fost acolo de multe ori.
-          Dar bunica mea s-a născut în casa aceea!
-          Bunica ta s-ar putea să ştie ce mi s-a întâmplat.
-          Şi ce ţi s-a întâmplat?
-          Tatăl meu m-a adus aici şi m-a fermecat!
-          Te-a fermecat? Deci…
Antonio era perplex. El tocmai a înţeles că tânara domnişoară pe care o vedea în faţa lui nu era ca oricare alta. Era foarte palid cand a spus:
-          Acum înţeleg tot ce mi-ai spus. Tu eşti o tânără maură fermecată şi pentru ca vraja să dispară eu trebuie să renunţ la tot. Este foarte mult ceea ce-mi ceri!
Ea deveni tristă.
-          Antonio! Dacă vii cu mine în palatul meu, tu vei deveni la fel de puternic ca şi tatăl şi ca fraţii mei.
Pescarul era cu adevarat necăjit. O dâră de transpiraţie subţire şi rece îi picura pe faţă. S-a scuzat:
-          N-o pot părăsi pe mama, e bolnavă.
Tânăra maură l-a consolat:
-          Sub stânca aceasta este un izvor de apă care va face remedii extraordinare. Daca îmi aduci bucăţica de pământ, poţi să-i spui mamei tale să vină aici, poimâine şi să facă o baie în apa ce o va vedea curgând.
Tânărul era gânditor. Ea a venit lânga el, aproape că-l atinse şi-i zise cu voce atrăgătoare:
-          Promite-mi ca vei veni aici mâine! Promite-mi pentru viaţa mamei tale!
El a dat negativ din cap şi atunci ea l-a mustrat:
-          Înseamnă că nu mă iubeşti!
Antonio a rispostat:
-          Te iubesc, ştii asta. Oricum..
Zuleima l-a întrerupt din nou:
-          Nu…nu mă iubeşti! Pleacă şi un alt tânăr ca tine mă va iubi şi va deveni puternic. Pleacă şi nu te mai întoarce!
Băiatul s-a panicat:
-          Zuleima! Lasă-mă să-ţi dovedesc dragostea mea!
-          Atunci jură pe Dumnezeul tău că-mi aduci astăzi pământul ce ţi l-am cerut şi vei veni cu mine în palatul meu de sub pamânt.
El şovăi din nou:
-          Şi dacă intru, vraja ta va fi dezlegată?
Ea evită răspunsul.
-          Dacă intri…Tu vei deveni cel mai puternic bărbat din aceste ţinuturi! Dar trebuie să juri…
-          Zuleima… Eu…
Un şuvoi de lacrimi întrerupse cuvintele tânărului Antonio. Doi dintre camarazii să ieşiră din spatele tufişurilor. Unul dintre ei strigă:
-          Antonio! Nu jura!
Pescarul îi privi cu uimire. Dar deodată, se auzi o bubuitură puternică. Stânca din care maura fermecată ieşea, pocni şi din ea începu să curgă un izvor de apă termală care se prelingea în jos către Sierra. În acelaşi moment Zuleima dispăru. Unul dinte băieţii care l-au urmărit pe pescar, ca să-l trezească din starea în care era, i-a spus:
-          Trezeşte-te Antonio! Aproape ca te pierdusem pentru totdeauna!
Tânărul îşi duse mâinile la faţă:
-          Toate mi s-au părut ca un vis!
-          Poate. Dar a fost un vis urât care a devenit bun când te-ai trezit!
Antonio a închis ochii. Mai târziu, suspinând, a spus:
-          Mulţumesc că aţi venit!
Şi observând apa care se prelingea din stâncă, a spus:
-          Şi această apă? Ea a spus ca sub această stâncă există apa care are efecte benefice.
-          Poate. Putem verifica.
Antonio îşi puse capul în mâini. Totul i se părea ireal. Camarazii s-au apropiat:
-          Să mergem! Mama ta ne aşteaptă! Să nu mai vii aici singur! Vom merge cu tine mâine şi-i vom adduce apă mamei tale. Dacă apa poate vindeca, vom spune de izvorul fierbinte de aici pentru a-i ajuta pe cei bolnavi.
Antonio a început să coboare muntele murmurând:
-          Ce păcat! Era aşa de frumoasă!Aşa de frumoasă!S-a evaporat ca un fum!
-          Dar ţi-a lăsat izvorul cu apă termală!
-          Da, a lăsat ceva…ce mă va face să mă gândesc la ea…cât timp voi mai trăi!